Scopul Multidiet

Hrană sănătoasă şi vitalitate, pentru prelungirea vieţii cu 30 de ani.

Aceasta este strategia noastră, se poate obţine prelungirea vieţii cu până la 30 de ani, iar calea este una care presupune creşterea vitalităţii şi a autocontrolului, o cale ce înseamnă respectarea recomandărilor nutriţionale specializate şi personalizate fiecărui pacient, destinate ameliorării şi optimizării stilului de viaţă şi alimentar, astfel încât persoanele cu nevoi nutriţionale speciale şă-şi integreze un nou concept de viaţă şi de hrănire, în trei etape:

  • Parcurgerea etapei de RECUPERARE: când vârsta metabolică a pacientului va ajunge în echilibru cu vârsta biologică, într-o prima etapă (chiar şi când decalajul este de 15 ani peste vârsta biologică);
  • Parcurgerea etapei de DEVANSARE: când vârsta metabolică ajunge să devanseze, în a doua etapă, vârsta biologică a pacientului (chiar şi cu până la 15 ani mai puţin faţă de vârsta biologică);
  • Intrarea în etapa de echilibru între CORP, MINTE şi SUFLET: când revitalizarea metabolică a pacientului evoluează simultan cu reorientarea emoţională şi a autopercepţiei pacientului asupra stării de tinereţe şi a vitalităţii sale (auto-devansarea vârstei emoţionale, prin vârsta autopercepută).

Simptome și dezechilibre metabolice țintă

Categoriile de disfuncţii metoabolice care se ameliorează prin programele noastre nutriţionale:

  • Obezitatea superficială sau accentuată
  • Excesul glicemic
  • Excesul adipos şi insuficienţa musculară
  • Hipertensiunea arterială
  • Hipernivelele de colesterol si lipide
  • Nivelul scăzut al acuităţii vizuale
  • Dezechilibrele hormonale
  • Dezechilibrele de ritm sexual
  • Diabetul de tipul unu sau doi
  • Deteriorarea indicatorilor de protecţie imunitară
  • Starea degradată a ţesutului de piele şi dezechilibrele în termoreglarea corpului
  • Intoleranţele şi alergiile

Scanerul complex

O cântărire simplă, realizată însă cu un intrument sofisticat, un scanner care se utilizează pe tot parcursul aplicării Metodelor Multidiet, poate indica linia de echilibru pe care te afli.

Cântarele de analizare corporală folosesc  tehnologia BIA (Bioelectric Impedance Analysis = analiza impedanţei bioelectrice), pentru a monitoriza mai multe componente privind starea generală de sanatate.

Măsurătorile  sunt analizate în funcţie de sex, vârstă, înalţime şi greutate, pentru a da o imagine de ansamblu asupra stării generale de sănătate. Analizoarele TANITA integrează vârful de tehnologie în plan internaţional pentru acest tip specific de măsurători.

Rezultatele obtinuţe includ greutatea, procentul de grăsime corporală, procentul de apă, rata metabolică bazală, vârsta metabolică, masa osoasă, masa musculară, evaluarea fizică şi evaluarea grasimii viscerale.

Sunt pacient

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit

Sunt interesat

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit

Programați o consultație